2022, Anul European al Tineretului

Raport activitate 1 an de mandat
2 ianuarie 2022
Activitatea parlamentară în cifre
13 ianuarie 2022
Show all

2022, Anul European al Tineretului

Atunci când am început mandatul de deputat, mi-am propus să fiu vocea tinerilor în Parlamentul României. De aceea, noua Lege a Tineretului a reprezentat o prioritate în primul an de mandat. În 2021, am avut numeroase dezbateri cu tinerii și principalele organizații/federații de și pentru tineret, iar ulterior, am adus o serie de amendamente la viitoarea Lege a Tineretului, care au fost și adoptate în Comisia pentru tineret și sport.

Acestea vizează:
– dezvoltarea de competențe personale și profesionale ale tinerilor, prin implicarea în activități de învățare nonformală sau voluntariat și includerea acestora în Politica Naţională de Tineret,
– realizarea de activităţi de cercetare socială în domeniul tineretului, cel puțin o dată pe an, de către MTS,
– autoritățile administrației publice locale au obligativitatea de a consulta forumuri de tineret, convocate public la elaborarea politicilor proprii în domeniul tineretului,
– tinerii cu oportunități reduse,
– obligativitatea statului de a facilita accesul tinerilor la servicii de consiliere psihologică și alte terapii specializate în vederea combaterii problemelor ce pot afecta sănătatea mintală a acestora.

Am toată încrederea că Parlamentul va adopta Legea Tineretului de îndată ce își va relua activitatea, iar în 2022 vreau să contribui activ la elaborarea Strategiei Naționale pentru Tineret.

În același timp, colegii europarlamentari USR PLUS lucrează la Rezoluţia pentru Tineri, care are ca priorități: investiţia în tânăra generaţie, integrarea tinerilor pe piaţa muncii, mobilitatea forţei de muncă şi competenţe pentru viitor şi combaterea excluziunii tinerilor şi evitarea unei generaţii pierdute.