Bugetul educației la un minim istoric pentru 2022

Retrospectiva săptămânii 13 – 19 Decembrie
19 decembrie 2021
Inițiativa “Fără lacăte pe curtea școlii” devine lege
21 decembrie 2021
Show all

Bugetul educației la un minim istoric pentru 2022

Investițiile scăzute în educație au efecte devastatoare asupra viitorului copiilor, al adolescenților și implicit al națiunii. Acesta este și unul dintre motivele pentru care analfabetismul funcțional depășește pragul de 50% în România.

Câteva dintre consecințele lipsei de educație, un drept fundamental al copiilor, le reprezintă:

✔️ dezvoltarea psihologică deficitară,
✔️ riscul sărăciei de la o generație,
✔️ predispoziția de a fi atrași în activități ilegale,
✔️ dificultăți profesionale,
✔️ creșterea riscului de exploatare prin muncă forțată.

Când un copil nu are acces la educație, el nu pierde doar ocazia de a învăța să citească, să scrie și să socotească, ci pierde și ocazia de a socializa, de a empatiza, de a învăța să fie un adult bun. O lume întreagă de oportunități i se poate deschide când merge la școală sau, în cazul situației actuale, când are acces la mijloacele digitale de a fi prezent la ore online.
Oricât de deplorabilă ni se pare situația învățământului ca sistem, el oferă totuși, șchiopătând, aceste beneficii fundamentale pentru copii, adolescenți și tineri adulți.

Alocând doar 2.28% din PIB educației pe 2022, Ministrul Educației arată cât de puțin înțelege importanța vitală a învățământului sau, mai rău, cât de mult îi pasă de viitorul copiilor voștri.
De ce acest minim istoric, domnule Ministru, nu ați pledat suficient de convingător, cum ați promis, pentru cel puțin 4% din PIB?
Și mai mult, unde cred guvernanții că vom ajunge în următorii ani dacă tratăm atât de indiferent educația? Ori trăiesc desprinși de realitate, ori și-au propus să afunde țara într-o criză fără de sfârșit, atât financiară, cât și morală și intelectuală!