Legea privind digitalizarea statului, pe care am trecut-o anul trecut, prevede că și teatrele sau muzeele sunt obligate să ofere plata online. Iar începând cu luna […]
Domnul ministru Novák tocmai a ieșit în presă declarând că a lansat pentru dezbatere publică Strategia Națională pe Sport. Cu toate acestea, documentul este de negăsit. […]
De prea multe ori aud de la cetățeni că activitatea parlamentarilor se rezumă doar la povești, promisiuni sau declarații pretențioase. Majoritatea maramureșenilor nu își cunosc aleșii […]
Atunci când am început mandatul de deputat, mi-am propus să fiu vocea tinerilor în Parlamentul României. De aceea, noua Lege a Tineretului a reprezentat o prioritate […]
Trecerea în noul an este un bun moment de reflecție și analiză asupra lucrurilor bune realizate, a celor care nu ne-au ieșit, sau asupra lecțiilor învățate. […]
Inițiativa “Fără lacăte pe curtea școlii” devine lege. Azi a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților, care este și cameră decizională. Aceasta prevede accesul copiilor pe […]
Săptămâna aceasta a fost depus proiectul de lege, la inițiativa USR, privind transparența în mediul academic. Astfel, toți conducătorii de doctorate vor avea un profil public, […]
? Inițiativa „Deschidem curtea școlii” a primit astăzi votul de încredere al Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților în ciuda opoziției PNL – UDMR ? Alături […]
LUNI: ? ședinţă comună cu deputații și senatorii USR care fac parte din Comisiile pentru Învățământ; ? ședință a deputaților USR pentru studierea Proiectelor de lege […]
?️ Astăzi am votat pentru o mai bună apărare a celor care protejează la rândul lor. Este vorba în primul rând de creșterea pedepselor pentru faptele […]
În timpul audierilor de azi, i-am adresat Ministrului desemnat al Sportului întrebări punctuale care vizau: ✅ planurile concrete de investiții în infrastructura sportivă, în special pentru […]
Azi au loc alegeri în Camera Deputaților pentru desemnarea Președintelui Camerei Deputaților. Avem două propuneri și doresc să aflu care este părerea voastră.
LUNI: ?? ședinţă comună cu deputații și senatorii USR care fac parte din Comisiile pentru Învățământ, ?? ședință a deputaților USR pentru studierea Proiectelor de lege […]
În plenul Camerei Deputaților: • Am acordat un vot favorabil legii care direcționează 1,2 % din taxele percepute pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de […]