De unde avem bani? (Episodul 3)

De unde avem bani? (Episodul 2)
1 septembrie 2020
De unde avem bani? (Episodul 4)
4 septembrie 2020
Show all

De unde avem bani? (Episodul 3)

Ei cu promisiunile, noi cu sursele de finanțare - Episodul 3:
Continuăm cu programele operaționale pentru exercițiul financiar 2021-2027. Chiar dacă sunt încă în faza de consultare publică și pot suferi modificări, e important să vedem de unde ne putem atrage sursele de finanțare nerambursabile pentru următorii 7 ani. Acestea pot fi găsite pe site-ul Ministerul Fondurilor Europene http://mfe.gov.ro/
Programul Operațional Transport (POT) 2021-2027 are 9️⃣ axe prioritare și un buget total de 8,368 miliarde Euro. Din cele 9 axe voi menționa doar 3, care sunt destinate autorităților publice locale.
🟢 Axa 2 - Îmbunătățirea conectivității prin dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru accesibilitate teritorială
💸Sumă alocată UE – 350 milioane Euro
🔸 Prin această axă se are în vedere construcția/modernizarea variantelor de ocolire și construcția/modernizarea accesului municipiilor la sectoarele rețelei rutiere primare (la nivel de drum național situat pe rețeaua secundară), precum și modernizarea
sectoarelor de drum național situate pe rețeaua secundară.
Beneficiari eligibili AXA 2
☑️ Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere -C.N.A.I.R
☑️ Direcțiile Regionale de Drumuri și Poduri (7 direcții regionale și București)
☑️ Administrații Publice Locale
---------------------
🟢 Axa 6 - Îmbunătățirea conectivității și mobilității urbane, durabilă și rezilientă în fața schimbărilor climatice prin creșterea calității serviciilor de transport pe calea ferată
💸 Sumă alocată UE – 250 milioane Euro
🔸achiziția de trenuri metropolitane (material rulant)
🔸construcția/modernizarea/optimizarea infrastructurii necesare
🔸 optimizarea mersului trenurilor – graficului de călătorii, sistemele de ticketing (inclusiv integrare cu alte moduri de transport)
🔸 măsuri de creștere a accesibilității persoanelor cu deficiențe de deplasare și alte măsuri similare
Beneficiari eligibili AXA 6
☑️ Parteneriate între Autoritățile Publice Locale și Compania Națională Căile Ferate Române-C.N.C.F.R. și/sau ARF
---------------------
🟢 Axa 7 - Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal
💸 Sumă alocată UE – 30 milioane Euro
🔸 Investiții în modernizarea terminalelor intermodale
🔸 Dezvoltarea de terminale intermodale
🔸 Investiții în instalații și echipamente de transfer intermodal
🔸 Investiții în legăturile între principalele hub-uri de transport
Beneficiari eligibili AXA 7
☑️ Autorități Publice Locale
☑️ Parteneriate Autorități Publice Locale - Compania Națională Căile Ferate Române-
C.N.C.F.R.
☑️ Agenți economici privați