Am dat curs invitației pe care am primit-o de la Consiliul Județean al Elevilor Maramureș pentru că îmi doresc un dialog constant cu toți factorii implicați în procesul educațional.
Pe baza dialogului purtat, am aflat care sunt prioritățile elevilor pentru perioada următoare și am abordat subiecte precum:
– modificarea costului standard per elev,
– cuantumul minim pentru burse,
– servicii de consiliere și orientare în carieră,
– combaterea bullying-ului.
Mi-am propus ca în perioada următoare să am o serie de întâlniri și cu reprezentanți ai profesorilor și ai asociațiilor de părinți. E nevoie să identificăm oportunitățile de reformă a sistemului de învățământ pentru a crește calitatea și accesul la finanțare.