Am votat, alături de colegii mei, împotriva învestirii acestui Guvern de oportuniști.
Înțeleg furia, dezamăgirea și chiar deznădejdea alegătorilor, care au ieșit în stradă în 2017 împotriva unei conduceri corupte, ca să se confrunte 4 ani mai târziu cu aceleași personaje în roluri diferite.
Astăzi, Președintele Iohannis nu mai este în stradă alături de protestatari, ci alături de Sorin Grindeanu, omul care a semnat infama OUG 13 și care, cu binecuvântarea primului, ocupă acum un călduț fotoliu de vice-premier.
Aș dori ca activitatea mea de deputat să se concentreze mai mult pe a contribui la reforma și reconstrucția României, sector cu sector. În schimb sunt forțat, la fel ca și colegii mei, să fiu veșnic vigilent ca nu cumva toată munca noastră să fie desfăcută de cei pentru care interesul propriu primează.
Voi continua să lupt atât pe frontul reformelor și al îmbunătățirii nivelului de trai al maramureșenilor și al tuturor românilor, pe de-o parte, și pe de altă parte, voi înfrunta activ, alături de colegii mei, caracatița care a ajuns la putere.